29 martie 2024
ActualitateMii de somații emise de Primăria Dărmăneștiului

Mii de somații emise de Primăria Dărmăneștiului

În cadrul ședinței Consiliului Local al orașului Dărmănești, ce a avut loc cu câteva zile în urmă, primarul acestei localități Constantin Toma a făcut cunoscută o situație fără precedent.

“Analizând activitatea Primăriei orașului Dărmănești, Curtea de Conturi a constatat că între anii 2012 – 2014 Unitatea Teritorial Administrativă nu a intreprins nici o acțiune de executare silită. Astfel, prin prescrierea sumelor, în anul 2016 s-au pierdut 54 de miliarde de lei vechi!”, a declarat primarul Dărmăneștiului, Constantin Toma menționând și faptul că încă 114 miliarde de lei vechi nu au fost încasați.

În această situație, în orașul de la confluența Uzului cu Trotușul au fost emise un mare număr de somații, atât către persoanele fizice cât și pentru persoanele juridice. Constantin Toma (foto), edilul – șef al Dărmăneștiului, a argumentat această acțiune menționând:



”De la 1 ianuarie 2017 și până în ziua de 23 iunie a acestui an au fost emise 75 de somații, pentru recuperarea sumei de 10 miliarde de lei vechi, de la persoanele fizice datoare și am reușit astfel ca să încasăm 4 miliarde de lei vechi. Pentru persoanele juridice s-au emis 3037 somații, pentru a recupera circa 54 de miliarde de lei vechi.

Doar 2,5 miliarde au putut fi recuperate până în prezent din această sumă! Nu este ‘un moft’ al meu pentru că vrem ca să facem aceste executări silite, pentru care ‘am umplut ‘ orașul de somații! Toate firmele au primit înștiințările de plată ce sunt prevăzute în Codul Fiscal și după aceste somații pot primi și popriri! Această măsură a fost și pentru cei dinaintea noastră, ce nu au făcut nimic, o obligație!” .

Menționând faptul că “suntem neacoperiți cu salariile celor 96 de angajați ai Primăriei orașului Dărmănești, după creșterea cu 20 la sută a salariilor de la 1 februarie”, edilul – șef Constantin Toma a făcut cunoscut faptul că în această localitate “sunt circa 500 de firme iar la trei dintre acestea s-au pus sechestre, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în Dărmănești! Aceste firme au avut datorii în sumă de peste 60 000 lei”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri