În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă.
Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, pe 3 mai, în Piața Haymarket din Chicago.
Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”.
Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.
Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, ca Ziua Internațională a Muncii. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890.
Confiscarea de către comunişti a Zilei Muncii
În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau, în toate oraşele mitinguri şi manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ţinute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe, cu lozinci propagandistice, în care erau premăriţi, mai ales în primii ani de după război, promotorii ideilor socialiste Marx şi Engels, Stalin, iar mai târziu, după 1970, a început cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Pentru a reda atmosfera din acei ani, din anii comunismului, am răsfoit presa vremii, în special cotidianul, apoi săptămânalul “Steagul Roşu”, ziar al Comitetului Regional al PRM, apoi al Comitetului Judeţean al PCR.
29 aprilie, 1954: Ziarul era format mare, cu patru pagini. Prima pagină este dominată de ştiri şi rapoarte privind rezultatele din câmplul muncii, cifre, indicatori, opinii ale muncitorilor din întreprinderile fruntaşe, privind marea sărbătoare a muncii, închinată partidului, conducătorilor.
3 mai 1954 (ziarul nu a apărut pe 1-2 mai), cronici şi reportaje de la mitingul şi demonstaţia oamenilor muncii, în principalele oraşe din regiune. Ziarul nu publică nicio fotografie de la eveniment. Erau ani grei, când talpa rusească încă domina politica şi economia ţării.
3 mai 1960: Au loc mitinguri în toate oraşele şi demonstraţia oamenilor muncii în Bacău, în Piaţa Malinovski (centrul de astăzi). Coloane şi care alegorice de la “Steaua Roşie”, CFR, constructori, gărzi muncitoreşti, pioneri, cu lozinci şi panouri: “Trăiască şi înflorească scumpa noastră patrie”, “Trăiască 1 Mai”, fiecare demonstrant avea flori şi portrete ale lui Gh.Gheorghiu Dej, Marx, Engels.
30 aprilie, 1964. Ziarul, format mare, patru pagini- 20 de bani. În acest an nu au avut loc demonstraţii, doar mitinguri. În fiecare an, se publica, pe prima pagină, o poezie dedicată evenimentului, în această ediţie găsim “Mic poem de primăvară”, semnat de poetul Radu Cârneci: „Şi iată soarele şi cântul/ – ca-n douăzeci de ani, mereu –/ înveselind, aici pământul,/ măestru arc de curcubeu,// şi iată – aici sub cer de pace,/ jur-împrejur, lângă Carpaţi,/ înaltul timp lumina-şi coace/ în ani de roadă – mpurpuraţi,/ şi iată oamenii, pe frunte/ cu-semnul Libertăţii, iată/ coloana lor în timp pătrunde/ în Viitorul ce ne-aşteaptă (…)”
Alte articole: „Mai multă putere, mai multă lumină”, „Ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc”, „Un început bun”, o notă semnată de o colectivistă din Borleşti, de lângă P. Neamţ (fosta regiune Bacău cuprindea şi actualul judeţ Neamţ).
3 mai, 1964: ziarul consemnează , pe spaţii largi, aspecte de la mitingul care a avut loc la Teatrul de Stat, în prezenţa conducătorilor regiunii, cu Gheorghe Roşu, în frunte. Demonstraţii au fost doar în Capitală, de unde ziarul publică o amplă cronică. După miting, oamenii muncii, cu familiile mergeau la iarbă verde, unde urmăreau şi spectacole ale brigăzilor artistice de agitaţie, de folclor şi muzică uşoară. Iată un program complet: Teatrul de vară – coruri şi muzică uşoară; Parcul Ghrăieşti – Brigăzi artistice şi folclor; Scena din faţa Bibliotecii Regionale – brigăzi artistice, muzică uşoară. În fiecare an, în acele zile se desfăşurau competiţii sportive pe stradă sau în sălile de sport.
3 mai 1967 (4 pag., 25 de bani). Pe prima pagină, nelipsita poezie, semnată acum de Constantin Donea. Mare demonstraţie a oamenilor muncii, care alegorice, coloane ale elevilor şi copiilor, un fluviu de oameni trece prin faţa tribunei, cu lozinci mobilizatoare, iar pe fundal fotografiile „celor nouă”, membri ai Biroului Politic, primul era Ceauşescu.
Pe 29 aprilie s-a constituit Filiala Automobil Clubul din România. Din acei ani începe nebunia scrisorilor din partea oamenilor muncii, ţăranilor adresate conducerii de partid, lui Nicolae Ceauşescu. 3 mai 1970 (4 pag., 30 de bani). Ziarul consemnează ce s-a întâmplat pe 1 mai: Mitingul a avut loc la Casa de Cultură, întreceri sportive. O ştire atrage atenţia: „În cinstea zile de 1 Mai s-a raportat încheierea însămânţării porumbului, iar din industrie, reporterul scrie un reportaj din marile întreprinderi, cu titlul: „Cântec deasupra cetăţilor de foc”.
Cadou de 1 Mai. Prin decret al Consiliului de Stat, citim în Steagul Roşu, din 30 aprilie 1989: „În zilele de 30 aprilie şi 1 mai, maşinile pot circula, indiferent de numărul de înmatriculare”. Vă amintiţi, epoca de mari realizări: o duminică circulau maşinile cu număr par, următoarea, maşinile cu număr fără soţ. Anii trec, acelaşi scenariu, aceleaşi manifestaţii: “Cu pumnii strânși, cu pancarte roșii, cu caschete de metal, muncitorii defilau cu entuziasm”, aceleaşi cântece patriotice, aceeaşi înghesuială la autobuze. A fost 1 Mai, a doua zi, după cum spune Poetul: „Spre necesarul randament/ Din monotona Muncă.” 45 de ani.
Opiniile unor demonstranţi, cu steag, portret şi flori
Îmi amintesc prima mea demonstraţie. Aveam vreo şapte ani, când m-a luat tata la demonstraţia de 1 Mai, de la Moineşti. Demonstrau petroliştii. Mi-a dat o floare, m-a urcat pe umeriil lui şi mi-a zis să strig URA! când îmi zice el. Era multă lume şi mă temeam să nu mă pierd. După aceea, am mers într-o pădure, am mâncat ce ne-a pus mama de acasă, tata a băut bere, mie mi-a dat un pahar de suc şi o alviţă. Seara am ajuns acasă obosit şi fericit. Am dormit dus şi am visat demonstraţia… Am fost la defilare. Am avut ce povesti la copii vreo lună.
Și astăzi sunt destui nostalgici care spun că 1 Mai muncitoresc de altădată avea mai mult farmec, mai multă poezie. Alţii, cei mai mulţi, au alte opinii. „Pregătirile pentru demonstraţia de 1 Mai începeau cu două săptămâni înainte. Fiecare întreprindere, şcoală, gărzile muncitoreşti, tineretul din detaşamentele de pregătire a patriei, mai târziu „şoimii”, ne adunam pe stadion, în fiecare după amiază şi timp de două ore mărşăluiam şi strigam lozinci. Secretarul de partid, preşedintele sindicatului răspundeau cu capul de prezenţă şi recuzită. Nimeni nu putea să lipsească, cine îndrăznea, risca locul de muncă.
Demonstraţia începea la ora 10.00, însă ne duceau la locul repartizat de la ora 7.00. Tribuna era în faţa Consiliului Popular, cu spatele la Casa de cultură. Totul dura câteva minute, după care, la ieşire, mergeam la maşini să predăm recuzita, însă rămâneau destule pe străzi, călcau oamenii pe ele; de ciudă, de draci. Cică era zi liberă. Cui îi mai ardea mergea în parcuri, la Gherăieşti, unde ascultai veşnicele cântece patriotice şi muzică uşoară românească. Bea românul bere de Mărgineni (caldă, proastă uneori), vin de Răcăciuni, cine găsea Odobeşti sau Panciu, era un om fericit. Erau şi întreceri sportive, concerte de muzică, dans pe la diferite cluburi muncitoreşti.” (Dan Burlacu, muncitor)
„La 85 de ani ai mei, ce să vă spun! A fost bine, a fost şi rău. Ne omorau cu demonstraţiile, cu mitingurile. Eram bucuroşi când nu se ţinea demonstraţia, la miting mergeau doar fruntaşii în producţie, secretarii de partid, sindicaliştii, toţi curaţi ideologic. La demonstraţie, toată lumea, cu mic cu mare, femei, copii, bărbaţi, tineri. Noi defilam primii, că eram fruntaşi pe ramură. Ne puneau să cumpărăm flori din piaţă, mai luam de prin parcuri. Cine avea de dus o lozincă mare, era terminat. Se pierdeau multe zile din producţie, se cheltuiau mulţi bani. Dar trecea. După aceea mă duceam cu soţia, copii, cu prietenii la Parcul Trandafirilor, era un restaurant frumos, cânta orchestra la balcon. Toate terasele erau pline, peste tot, oraşul era animat, ne duceam şi în pădure, la Măgura. Aşa era de 1 Mai! Astăzi? Străzi pustii, lumea fuge la munte, la mare, dar majoritatea stă acasă. Nu sunt bani!” (Toader Solomon, din Bacău, demonstrant de la „Proletarul”)
Linişte totală, după 1990
În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM, PRM și PSR, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, în afara oraşului, la iarbă verde, fără nicio legătură cu Ziua Internaţională a Muncii. Este o zi liberă, din multele care s-au decretat acum. Sindicatele au rămas fără sindicalişti, aceştia nu mai sunt apăraţi de nimeni în faţa abuzurilor patronilor, ziua de muncă este atât cât rezişti, cât vrea cel care te plăteşte. Salariile sunt foarte mici, mulţi lucrează la negru. Nici de grevă nu la mai arde.
Sărbătoarea de Armindeni – 1 Mai
Dar 1 Mai nu nu a fost numai sărbătoarea comuniştilor, a muncitorilor. Ea are o veche tradiţie la români, sub denumire a Armindeni. “”Armindenul”, simbol al vegetaţiei care proteja recoltele şi animalele. În tradiţia populară, acestei zile i se mai spune şi “ziua pelinului” sau “ziua beţivilor” şi semnifica începutul verii. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunatorilor, pentru sănătatea vitelor, vinul bun, oamenii sănătoşi, prin petreceri la iarba verde, unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin roşu cu pelin.
În ziua de Arminden se organizează petreceri (cu lăutari), în afara localităţilor, la pădure, iar mai nou în parcuri, cu vin roşu, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. La întoarcerea în sat, bărbaţii îşi pun liliac sau flori de pelin la pălării. Încet, încet, se revine la normal. De altfel, ieşirea la iarbă verde, sărbătoarea muncii, sărbătoarea de Armindeni, este surprinsă şi de George Bacovia, în poezia Arminden:
Profil de burg gigant
Şi atmosferă rară,
Amar parfum de liliac
Şi bonduri de ghitară.
Plăceri
De–o zi de sărbătoare,
Voioase, vechi moravuri…
Spre câmp se duce
Şi dumbrave
Eroua lume muncitoare.
Şi după altă zi,
Post festum –
Îndemnări de cruci
Pe străzi
Şi în tramvaie,
Spre necesarul randament
Din monotona Muncă.
(Stanţe burgheze, 1946)
