În Bacău, a început curățenia de primăvară

15

Constantin Scripăț, viceprimar al municipiului Bacău din partea PMP și secretar executiv al partidului la nivel național, va avea „un sezon plin”.

Pentru că a venit primăvara, băcăuanii au solicitat, la ultimele audiențe, mai ales intervenții care vizează aspectul orașului.

Astfel, câțiva cetățeni din Gherăiești s-au plâns că stațiile de autobuz, care se află în grija autorităților, nu au bănci și adăpost pentru ploaie și au adus un model folosit în Danemarca, doi locuitori de pe str. Triumfului au cerut drum de acces spre Calea Bârladului, reprezentanții Asociației 77, repararea aleilor dintre blocuri, iar cei de pe str. Scânteii, reluarea lucrărilor de reabilitare întrerupte la venirea iernii.

Constantin Scripăț va comunica cu cetățenii permanent, nu doar la audiențe. „Telefonul meu este public, la fel ca în campanie, și preiau solicitările oricând motivat de faptul că în unele în cazuri este necesar să intervii imediat”, a declarat viceprimarul municipiului Bacău. Toate solicitările privind reabilitările și amenajările își vor găsi rezolvare în cadrul campaniei de primăvară, care a și început.

„Angajații Primăriei Bacău se află pe teren, execută lucrări de toaletare a pomilor, de reparare a scrânciobelor din parcurile de joacă, de înlocuire a mobilierului stradal – bănci și coșuri de gunoi -, de curățare a străzilor, manual și mecanizat.”

Constantin Scripăț, viceprimarul Bacăului

În scurt timp va începe și plantarea florilor, arbuștilor, a gardului viu și amenajarea sensurilor giratorii. O mare atenție va fi acordată, anul acesta, străzilor din municipiu, fiind demarate deja lucrările de plombare a gropilor.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

15 COMENTARII

  1. Calea Barladului e jale.Platim si noi taxe si impozite dar nu vezi pe nimeni sa o mature de ani de zile. Cine se ocupa curatarea acestei stazi acum la sfarsitul iernii????Anul trcut au curatat-o prin luna mai,cand trec masinile in viteza se ridica prful cat casele.Asteptam sa vedem fapte nu vorbe.

  2. Calea Barladului si Calea Romanului, jegul de pe lume, pietre si nisip, nu zic de faptul ca mereu sunt interventii la canalizare care ingreuiaza circulatia, e ca n India…mult praf si mult zgomot!

    • Mergi tu si matura smechere daca esti tare in gura astea sunt cartiere marginase uitate de toti toti platim egal si cei din centru si noi de ce in centru se face si aici nu?

    • Nu,nu asteptam de-a moaca nimic, asteptam ca fiecare sa-si faca datoria. Noi mergem la munca, dar noi nu suntem angajatii primariei nici asistati social avem fiecare munca noastra. Suntem platitori de taxe si inpozite nu e datoria noastra sa maturam strada.

  3. In spatele blocului 3 de pe strada prieteniei este o curte mare (in mijlocul a 4-5 blocuri) care a arata ca in Evul Mediu. A venit si EON si a lasat o movila de pamant. Si asa este deja de catva ani.

  4. E unul din orașele cele mai mizere din România.Praf si gunoi cât cuprinde.De ce asistații social nu ies la maturat.? Au cumva Adeverințe ca sunt bolnavi?

  5. Oare isi exprima nemultumirea tot cei care obisnuiesc sa lase la intamplare pungile cu gunoi ( pe langa gardulete,printre masini,in spatiile dintre blocuri)??? Uitati-va dimineata la muncitorii de la salubritate cum aduna urmele lasate de cei educati si platitori de taxe…!

  6. Dna nela aveti dreptate !!vinovati sunt parintii care trimit copii mici si nu ajung la pubela ori sunt speriati de cainii maidanezi!!!cand vom scapa de ei.

LĂSAȚI UN MESAJ