Când românii au ucis români

1

Dacă de momentul 28 iunie 1940, când România a fost nevoită să cedeze Basarabia s-a vorbit în ultima perioadă, de evenimentele petrecute un an mai târziu, la Iași, nu s-a scos o vorbă. Avem o memorie extrem de selectivă, din păcate și asta nu e bine pentru că nu reușim să învățăm din greșelile trecutului.

Așadar, între 27-29 iunie 1941, la Iași are loc pogromul evreilor; peste 14.000 de cetățeni români sunt uciși în localitate sau în „trenurile morții” pentru vina de a fi evrei.

Deși s-a afirmat, ulterior, că acțiunea a fost realizată de Armata Germană, dovezile sunt clare: totul a fost coordonat de autoritățile românești care au identificat, întâi, populația evreiască, deoarece, după cum suna ordinul lui Antonescu, „Ministerul de Interne trebuie să-i știe, să le interzică circulația și să fie în măsură a face cu ei ceea ce voi ordona, când va veni momentul oportun”.

„Momentul oportun” a sosit peste câteva zile. La 25 iunie au început să fie semnalizate casele creștinilor, cu cruci vopsite pe pereți. Pe 27 iunie, Antonescu a ordonat „curățarea orașului Iași de evrei”.

Soldații ucid 400 de evrei la Sculeni, lângă Iași, sub acuzația că ar fi semnalizat inamicului bolșevic. Soldații întâi jefuiesc populația și violează femeile, victimele fiind puse, apoi, să-și sape groapa.

Noaptea se semnalează focuri de armă trase asupra trupelor românești care se îndreaptă spre front.

Prefectul de Iași raportează că „se caută de către anumiți indivizi să arunce vina asupra evreilor din oraș cu scopul de a ațâța armata germană și romană, precum și populația crestină contra evreilor, pentru a da loc la uciderea în masă a acestora”. Pentru acest raport prefectul este destituit și trimis pe front.

Soldații sunt trimiși pe străzi să ucidă evreii sau să-i aresteze. Cei arestați sunt îngrămădiți în vagoane de tren în care mortalitatea e de 80% deoarece trenurile nu au o destinație ci merg cu viteză foarte mică prin caniculă înainte și înapoi între diferite gări.

Dar la pogrom nu au participat doar soldații sau polițiștii care au primit ordin în acest sens; mii de cetățeni-atât bărbați cât și femei- s-au oferit voluntari pentru a arăta militarilor care sunt casele evreiești. Casele erau jefuite, apoi, împreună cu militarii români și germani și cu polițiștii.

O parte dintre cei implicați în pogrom au fost judecăți după război și condamnați la moartea sau la închisoare pe viață.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Bunicul meu mi-a povestit cum, fiind ajutor de şef de post la o jandarmerie lângă Rădăuți prin anii ’40, a salvat fără să vrea (cel puțin pe moment) mai multe suflete din satul respectiv. Când a venit ordinul să-i adune a doua zi dimineața având o „ibovnică” de origini semite acesta a anunţat-o pe-nserat şi tot satul (partea evreiască)a dispărut până-n zori. Nu era mândru când povestea, era doar o povestire, dar bănuiesc că a văzut şi lucruri pe care ar fi vrut să le uite.

LĂSAȚI UN MESAJ