28 martie 2024
ActualitateBăiatul care a suferit arsuri severe în incendiul provocat de tatăl său...

Băiatul care a suferit arsuri severe în incendiul provocat de tatăl său are mare nevoie de ajutor

– este vorba despre cazul de la Săuceşti, de la finele lunii noiembrie 2016, când un individ s-a baricadat în casă cu cei trei copii şi a dat foc – unul dintre minori, care are şi sindrom Down, a suferit arsuri severe şi în continuare suferă cumplit – bunica şi mama lui nu au bani să-i cumpere orteze, atât de necesare arşilor, şi nici cremele speciale – de aceea, fac apel la cei care vor să-l ajute

La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut un individ, din comuna Săuceşti, s-a baricadat în locuinţă cu cei trei copii ai săi, de 4, 6 şi 13 ani, şi a provocat un incendiu violent.

Câţiva poliţişti curajoşi au intrat atunci peste el, au folosit chiar şi pistolul din dotare, şi au scos afară doi dintre minori. Singurul care a rămas în flăcări a fost Giunior (13 ani), care suferă de sindromul Down, şi care, de spaimă, s-a ascuns sub pat, el fiind găsit acolo de pompieri.



Avea arsuri grave pe aproape jumătate din suprafaţa corpului, fiind transportat de urgenţă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, unde a stat internat două luni şi jumătate.

Medicii i-au tratat arsurile, i-au aplicat grefe de piele şi l-au externat la jumătatea lunii februarie cu recomandarea să fie pansat zilnic, să i se cumpere o îmbrăcăminte specială şi să aibă o alimentaţie adecvată.

Dar toate acestea înseamnă bani, foarte mulţi bani, pe care mama, care îi aude gemetele numai cu ajutorul unui aparat auditiv, şi bunica lui, care ar face orice să-l vadă vindecat, nu-i au. Giunior îşi trăieşte, astfel, drama sub privirile lor neputincioase.

Băiatul are chipul mutilat, mâinile la fel, iar din cauza sindromului nu vorbeşte, aşa că nu poate să spună ce îl doare. Geme şi ţipă şi ziua şi noapte şi doar muzica şi mama lui îl liniştesc. „În urma incendiului i-a ars toată faţa şi i s-au distrus şi muşchii de la ochi, iar el nu mai închide ochii. De aceea, nici nu ştim când doarme, că doarme cu ei deschişi. Nu vorbeşte, nu poate spune ce-l doare. Ne este foarte greu şi când nu avem bani împrumutăm ca să mergem mai departe. El a trecut prin multe şi noi încercăm să-i prelungim viaţa.

Îmi pare rău că trebuie să întind mâna, dar nu am altă posibilitate. O cremă cu cortizon, cu care trebuie uns mereu, îi ajunge o singură zi şi costă 25 de lei, dar are nevoie urgent şi de un costum special pentru arşi, care costă vreo 3.200 de lei, din care Casa de Sănătate decontează doar 500 de lei. Sunt buni şi ăştia. Are nevoie de acest costum că nu suportă frigul, nici soarele, şi nu-l putem scoate afară. Şi o lacrimă dacă îi curge pe obraz îl ustură îngrozitor şi se vaită. Mai trebuie dus la medici şi iar trebuie bani pentru transport ”, spunea Elena Manea, bunica băiatului.

În această perioadă Giunior s-a ataşat foarte mult de mama lui şi, practic, ea este singura care-l alină atunci când se simte rău. Îi pupă mâinile şi faţa, pline de cicatrici, şi îi dă putere să lupte zi de zi.

„Având sindromul Down, nu vorbeşte, dar eu mă înţeleg cu el. Acum are nevoie de creme şi cer ajutor în mod special pentru acel costum pentru că l-ar ajuta mult”, spunea şi Elena Galeru, mama băiatului. Biata femeie se împarte între el şi ceilalţi doi copii, care sunt într-un centru de plasament al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, şi pe care îi vizitează în fiecare după-amiază. Nu-i poate lua acasă, pentru că starea lui Giunior i-ar afecta şi pe ei, dar îşi doreşte ca într-o zi să se poată reuni. Ar fi ziua în care băiatul cel mare ar scăpa de chin şi ar putea fi mângâiat şi de frăţiori, nu numai de mamă şi bunică.

Dar pentru ca Giunior să se facă bine are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet iar donaţiile se pot face în contul IBAN:

RO41RNCB0485085769750001 deschis pe numele Galeru Elena la BCR sau direct familiei (contactul poate fi obţinut de la redacţia noastră).

Până acum, băiatul a fost ajutat de Betania şi Fundaţia Lumina, iar vecinii i-au sprijinit şi ei cu ce au putut.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri