Retras în această vară din activitatea competițională, Florin Lovin și-a propus să revitalizeze fotbalul din Bacău

Trei într-unul. Promoție? Nu, meserie. La propriu și la figurat. Trei meserii (fotbalist, unic manager la ghetefotbalonline.ro și impresar) într-unul singur: Florin Lovin. De curând, „Ață”, așa cum îl strigă cunoscuții pe fostul mijlocaș de la FCM Bacău, Steaua, Munchen 1860 sau Astra,a pus ghetele în cui. Cele cu care juca, nu cele pe care continuă să le vândă on line. A rămas să se ocupe de celelalte două activități- ambele profitabile, ambele solicitante- care , evident,îi mănâncă o bună parte din timp. Cu toate acestea, Florin Lovin găsește vreme destulă și pentru familie („m-am lăsat de fotbal tocmai pentru a sta mai mult cu soția și cei trei copii”), dar și pentru un proiect revanșard: revitalizarea fotbalului băcăuan. „Mă doare să văd în ce hal a ajuns fotbalul din Bacău și voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a schimba lucrurile”.

-„Ață”, ai jucat ultimul meci pe 28 mai: finala de Cupă a României pe care Astra a pierdut-o la penalty-uri în fața Voluntariului.
-Da, dar trebuie precizat că eu am ieșit pe teren la scorul de 1-0 pentru Astra, deci în momentul în care trofeul era la noi în vitrină. Chiar am să insist să mi se treacă și această Cupă a României în palmares. (Izbucnește în râs).

-Cum e viața departe de teren?
-Mult mai frumoasă! O spun cu toată sinceritatea. Îmi petrec zi de zi cu familia, asta după ce în ultimii trei ani am făcut naveta.

-Și chiar nu ți-e dor deloc de minge?
-De la finala cu Voluntariul- mi-e și rușine să o spun- nu doar că nu am atins mingea, dar nici nu am făcut vreo alergare. Am fost foarte ocupat. Mai întâi a venit transferul lui Junior Morais, apoi a urmat cel al lui Budescu. Când să-mi mai fie dor de fotbal? 90 la sută din timp îl dedic impresariatului.

-Care este cea mai mare realizare a ta ca fotbalist?
-Poate va suna ciudat, dar cea mai mare satisfacție este că am apucat să joc pentru echipa cu care am ținut de mic copil: FCM Bacău. Am crescut cu visul de a juca pentru FCM Bacău și pentru echipa națională. Cea mai mare dezamăgire este nu am putut să-mi închei cariera la Bacău. Aș fi făcut-o chiar dacă ar fi fost vorba de Divizia B. Apropo de asta: colegii de la Astra au găsit pe net un interviu acordat Deșteptării în 2012 și în care spuneam că în România nu voi mai juca decât la Bacău. Prietenii de la Astra, mi-au trimis articolul pe WhatsApp, făcând tot felul de miștouri: „Păi nu spuneai că în România vei mai juca doar la FCM Bacău? De ce ai mai venit să câștigi titlul de campion alături de noi la Astra dacă tu aveai alte targeturi?”.

-Bănuiesc că și titlul cu Astra poate fi trecut la mari realizări.
-Sigur. Veneam după doi ani în care m-am bătut la retrogradare cu Oțelul și Chiajna, iar la Astra am găsit un grup formidabil, cu care am reușit lucruri fantastice. La mari realizări trec și transferul la Steaua, evoluțiile din grupele Ligii Campionilor și semifinala de Cupă UEFA. Aceasta din urmă poate intra însă lejer și la dezamăgiri, ținând cont că am fost la câteva minute de a juca cu trofeul pe masă. Și dacă tot am amintit de dezamăgiri, voi lăsa modestia la o parte și voi spune că, în opinia mea, meritam să joc măcar un meci pentru echipa națională. La un moment dat, eram al treilea stelist all-time cu meciuri în cupele europene, având 47 de prezențe; acum, la finalul carierei, ele sunt în număr de 63. Mi-am dorit foarte mult să evoluez sub tricolor. O spun ca unul care, atunci când eram copil, adunam toți vecinii din bloc la mine în uscător pentru a vedea meciurile de la Mondialul din ’94 și pentru a striga din toți rărunchii „Hai România”. În povestea asta cu convocarea la națională, am avut și ghinion. Pițurcă nu m-a plăcut, iar când a venit Răzvan Lucescu și aveam o șansă bună, am suferit o ruptură de ligamente la Munchen 1860.

-Cei mai mari fotbaliști contra cărora ai jucat?
-Ar fi mulți. Când întâlnești echipe precum Real Madrid, Valencia, Arsenal, Fiorentina, Roma sau Lyon, ai de unde alege. Mă voi opri la doar două nume. Primul e Raul; o legendă. Al doilea, argentinianul Riquelme din perioada Villareal; fantastic, pur și simplu fantastic. Îi ieșea totul.

-Ca jucător, te-ai intersectat cu finanțatori precum Dumitru Sechelariu, Gigi Becali, Dan Adamescu și Ioan Nicolae. Impresii?
-Contacte am avut mai mult cu Dumitru Sechelariu și cu Gigi Becali. Doi oameni asemănători din punct de vedere al faptului că doreau să aibă mereu controlul. Vorbim despre doi oameni pasionați de fenomen, cu deosebirea că, în timp ce Sechelariu investea în fotbal chiar din pasiune, Becali vedea și vede fotbalul în primul rând ca pe o afacere.

-Ai avut destule „meciuri” cu Gigi Becali.
-Am mai declarat-o: e dificil să lucrezi cu Becali, dar, totodată, și foarte profitabil. Țin minte că prima mea jumătate de an la Steaua a fost un infern. După fiecare meci, Gigi Becali îi spunea lui Walter Zenga: „Dacă-l mai bagi pe Lovin în echipă, te dau afară”. Apoi a început să mă aprecieze, iar astăzi suntem în relații chiar foarte bune. Poate a contat și faptul că, având personalitate, îl înfruntam mereu. Din zece pregătiri centralizate cu Steaua, cred că doar vreo două le-am făcut alături de prima echipă. În rest, eram trimis de patron la echipa a doua, pentru că spuneam mereu ceea ce credeam. Mi-am asumat întotdeauna lucrul acesta și nu m-am abătut niciodată de la principiile mele.

-Cum se vede fotbalul băcăuan?
-Trist, foarte trist. Pentru mine, Bacăul înseamnă enorm. Orașul acesta și echipa sa de fotbal m-au format ca fotbalist și ca om și de aceea mă mâhnește teribil să văd în ce hal a ajuns fotbalul aici. Oricum, nu voi sta cu mâinile în sân.

-Concret, ce vei face?
-Deocamdată, singurul om cu care am vorbit despre un restart al fotbalului băcauan a fost Dragoș Benea. Am vorbit cu el pentru că, dincolo de faptul că am lucrat împreună și îl cunosc, este unul dintre cei mai puternici oameni politici din zonă. Nu mi-a promis nimic, mi-a zis doar că va discuta cu ceilalți factori de decizie din județ, iar într-un final, răspunsul a fost că „fotbalul nu reprezintă o prioritate”.

-Te-a descurajat?
-Nu, în niciun caz! Într-o astfel de situație, cel mai confortabil ar fi să renunț. Numai că ar fi ca și cum mi-aș abandona familia. Fiind atașat de Bacău, continui demersurile.

-Bun, și cum crezi că s-ar putea rezolva lucrurile?
-Eu personal mă pot angaja la un target, dar nu la nivel de performanță. Pot doar să pun umărul. Esențial este ca oamenii cu putere de decizie din mediul public și din cel privat să fie aduși la aceeași masă. Ca băcăuan și ca fost fotbalist consider că am o responsabilitate în acest sens. Apoi, lucrurile trebuie să fie făcute cu transparență și să fie separate: Primăria să investească în infrastructură, iar restul activității fotbalistice să aibă ca suport investițiile din zona privată. Consider că nu e OK ca salariile în fotbal să fie acoperite din bugetul local.

-Ai atins un punct nevralgic: infrastructura.
-Fără un nou stadion, nimic nu se poate face. Vorbesc de unul nou, nu de unul renovat. Totul pleacă de la lipsa unei arene care să răspundă necesităților din vremurile actuale. Un stadion poate fi un punct de pornire în dezvoltarea orașului; ar crește și zona de business, ar crește și traficul aerian, ar înfrumuseța și orașul. Gândiți-vă că în Moldova nu s-a construit de la zero niciun stadion în ultimii ani. Și gândiți-vă la ce avantaje și-a creat Clujul prin Cluj Arena: meciuri internaționale, concerte, festivaluri. La fel s-ar putea face și în Bacău. Nu înțeleg de ce Primăria și, în speță primarul nu realizează beneficiile pe care le poate aduce fotbalul. Or, fotbalul fără un stadion pe măsură nu se poate dezvolta.

-Un stadion nou costă. Și poate că, într-adevăr, nu e o prioritate.
– Corect, dar să știi că, pentru a-ți da ca exemplu o altă prioritate, despre starea străzilor vom vorbi și peste zece ani. Ele necesită investiții permanente. Un stadion, în schimb, îl faci pentru 50 de ani, dacă nu chiar mai mult. În Bacău sunt foarte mulți copii care practică în mod organizat sportul-rege. Trebuie să ne gândim la viitorul lor, la viitorul nostru. Eu, unul, nu dezarmez!

„Ață”, băcăuan pe viață

Comentator TV
În 2018, Florin Lovin va comenta meciurile Campionatului Mondial din Rusia pentru TVR.

Tricoul lui Beckham

Florin Lovin deține o colecție impresionantă de tricouri de joc, rezultate în urma schimbului tradițional cu adversarii de la finalul partidelor. La loc de cinste se află tricoul lui David Beckham de pe vremea când englezul activa la Real Madrid. „La meciul tur, Steaua- Real Madrid, de pe Ghencea, din grupele Ligii Campionilor, într-un moment în care jocul era oprit, i-am propus lui Beckham să facem schimb de tricouri la finalul întâlnirii. S-a scuzat, spunându-mi că i-a promis tricoul unui copil, dar că putem rezolva problema la meciul de la Madrid”, povesteste Lovin, care continuă: „În returul de pe Bernabeu și uitasem de schimbul de tricouri. La final, eram pe tuneul care duce la vestiare, când aud cum mă strigă cineva: «Hei, Lovin». Mă întorc și-l văd pe Beckham cum își scoate tricoul și mi-l întinde. Fericit, am înhățat tricoul și am zbughit-o spre vestiare, când mă aud strigat din nou. Mă întorc și Beckham îmi spune: „Păi, ce faci? Nu-mi dai și tu tricoul tău?”.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

  1. Alo,domnule primar si nu numai,se aude la dvs? Sau poate LOVIN viseaza!?!? Are dreptate omul:un stadion nou este o necesitate (nu carpeala) ,un restart ptr sport,economie,infrastructura si de ce nu turism.
    Ar fi timpul sa stergeti ,,paful,, care s-a asezat peste acest oras.
    TREZITIVA SI FACETI CEVA ptr aceasta oras,macar in ceasul al 12-lea. Si duceti proiectele pina la capat;si pe cele noi si pe cele vechi.

  2. Cica fotbalul nu e o prioritate.. pai atunci care sunt prioritatile? ce ati facut intr-un an de zile? ati carpit 2 strazi si ati tot sapat la tevile alea care se sparg din luna in luna. Altceva? Ne luati cu vrajeli ca nu erau bune proiectele, mereu dam vina pe cel dinainte, dar voi nimic. Si stim si noi de ce Lovin a vorbit cu Benea si nu cu Necula, ca stie toata lumea cine e ,,The Big Daddy”.

  3. Ceea ce spune Lovin este exact ce trebuia sa (se) spuna. Atitudine de nota 10 ! Seche, cu toate pacatele lui, a stiut sa insufle dragostea pentru fotbal si celorlalti. Parca este un om venit din alta lume, cea adevarata, a valorilor. Nu stiu daca va avea in jur oameni care sa raspunda la acest apel, dar si numai pentru intentie, iarasi nota 10 !

  4. Buna ziua FLORIN LOVIN,,,sunt un Bacauan pur dar locuiesc in Giurgiu ca asa a fost soarta… cat timp ai jucat la Astra ai facuto bine si pentru tine veneam la stadion cand te vedeam pe gazon si crainicu iti rostea numele credeam pentru o secunda ca pe teren e FCM BACAU nu ASTRA,,am fost chear si in sistemul de Paza la meciurile ASTREI de acasa tin minte campionatu trecut cand nu prea ati avut rezultate bune o perioada a venit meciu cu Voluntari acasa si a-ti facut egal TU ai fost foarte afectat ai ramas cateva momente singur pe banca erai tare necajit ,EU eram la doi pasi de tine si tare asi fi vrut sa te intreb ce se intampla de Orasul in care noi am cresut nu mai are fotbal dar ai luat ghetele si ai plecat descult la vestiar ,,,am avut onoarea sa va intanlesc prin oras cand va plimbati dupa luarea campionatului te-am facut o poza si am dat mana cu tine un baiat foarte amabil BRAVOOO,,Daca te hotarasti sa faci ceva pentru Bacauani pentru cei ce te iubesc ca sportiv noi i-ti multumim dar trebuie sa te inconjori de oameni care vorbesc aceiasi limba cu tine altfel nu razbati ca sacali sunt multi drep dovada ca te-a spus ca FOTBALU NU-I PRIORITATE LA BACAU ,,,dar carei prioritatea groapa de broaste in centru Bacaului,,,CHEAMAI pe toti ce care au jucat fotbal la FCM,,, STIINTA sa-ti fie alaturi,,EU nu pot decat sa-ti urez succes si iti voi urmari initiativa sau proiectul,, PANA ATUNCI HAI FCM BACAU,,, Bacauani urmati exempu OTELU,, CLUJU SI PETROLU ,,,,SUCCES

LĂSAȚI UN MESAJ