29 martie 2024
SportAerostar, premiată de AJF Bacău

Fotbal/ Juniori C

Aerostar, premiată de AJF Bacău

Săptămâna trecută, Aerostar a fost premiată de Asociația Județeana de Fotbal Bacău în calitate de campioană județeană la nivelul juniorilor C.

„Consider pe de deplin meritată ocuparea locul 1. Singurul regret este ca lupta pentru titlul județean nu a implicat un număr mai mare de echipe”, a declarat antrenorul juniorilor C de la Aerostar, Cornel Elisei, care a rulat următorul lot: Cosmin Ceaunaș, Mihai Alban (portari), Marius Olteanu, Andrei Crăciun, Răzvan Trăistaru, Andrei Bratu, Ovidiu Nașcu, Iustin Vaman, Alin Luncanu, Alex Coteanu, Flavian Florea, Cornel Ardei, Bogdan Munteanu, Constantin Țiblea, Vlad Bodnariuc, Ștefan Șorea, Robert Dumitru, Codrin Dănculea, Victor Condruț si Ionuț Vintilă, cu precizarea că ultimii trei sunt mai mici de vârstă, fiind născuți în anul 2004.

De joi, Aerostar se va afla turneul zonal de la Piatra Neamț, fiind reprtizată în grupă cu gazdele de la LPS Piatra Neamț și Câmpulung-Moldovenesc. În cealaltă grupă se află Botoșaniul, Iașiul și Vasluiul. Câștigătoarele celor doua grupe vor juca finala „zonei”, iar învingătoarea se va califica la turneul semifinal al Campionatului Național.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri