24 aprilie 2024
ActualitateA început „Luna sădirii arborilor 2017”

A început „Luna sădirii arborilor 2017”

Direcția Silvică Bacău a dat de ieri, 15 martie, startul ediției 2017 a manifestării anuale a „Lunii plantării arborilor” și continuă, astfel, tradiția începută în anii `30 ca în perioada 15 martie -15 aprilie să se organizeze o serie de manifestări dedicate conștientizării publicului larg pe tema importanței pădurilor și a rolului esențial pe care aceastea îl au în menținerea echilibrului ecologic al ecosistemelor.

„La aceste acțiuni – ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituției băcăuane, ing. Adrian Titianu – se dorește angrenarea a cât mai multor membri ai comunităților locale, manifestările adresându-se în special tinerei generații, care să conștientizeze astfel multiplele roluri pe care pădurea le îndeplinește în viața noastră”.

Și în acest an, în județul Bacău în această perioadă se vor organiza acțiuni de plantare de arbori în șantierele de împădurire organizate în ocoalele silvice, precum și concursuri școlare pe teme specifice domeniului. Numai în municipiul Bacău, de exemplu, asemenea concursuri vor avea loc la colegiile naționale Ferdinand, Gheorghe Vrănceanu, Vasile Alecsandri, N.V. Karpen, Colegiul Economic Ion Ghica, Colegiul Grigore Antipa și Palatul Copiilor. Totodată, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici se va organiza și vernisa expoziția de grafică, pictură și caricaturi, în care lucrările vor avea ca subiect principal pădurea.



De asemenea, școlile și asociațiile de mediu vor fi angrenate în ecologizarea unor liziere de pădure (în special zonele des frecventate în turismul de weekend). În parteneriat cu Asociația Ecologică ECOLAND, din Bacău, se vor materializa, în zona Ocolului Silvic Fântânele, și două trasee de drumeție (trecking) și un traseu pentru biciclete.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri