A fost odată Știința…

Componenții fostei echipe de fotbal a Universității băcăuane s-au reîntâlnit după aproape cinci decenii

Incapabil să-și descifreze viitorul, fotbalul băcăuan își rememorează trecutul. Onorându-l așa cum se cuvine. Sâmbătă, în aula Universității „Vasile Alecsandri” s-au reîntâlnit, după aproape cinci decenii, componenții fostei divizionare B Știința Bacău. Inutil de precizat că „reunirea lotului” s-a desfășurat sub semnul marilor emoțiilor. Și, evident, al aducerilor aminte. În unele cazuri, amintirea fotbaliștilor supli, cu zâmbete de actori de cinema s-a suprapus mai greu peste imaginea de azi a domnilor cu vârste și chipuri de bunici.

„Îmi cer scuze, dar nu cred vă cunosc. Cine sunteți dumneavoastră?”, l-a întrebat Nicolae Vătafu pe unul dintre cei prezenți. „Cum, Nicule, nu-ți recunoști fostul coleg de la Dinamo Bacău? E Radu Țuțuianu” a izbucnit în râs fostul conducător al Științei, Corneliu Costinescu, inițiatorul acestui proiect „Remember Știința”, care s-a materializat după aproape doi ani de căutări.



„N-a fost deloc ușor să ne strângem laolaltă dar mă bucur că am reușit, în sfârșit, să o facem”, a declarat profesorul Costinescu, care a promis că, de acum înainte, reunirea va avea loc anual. Ca în urmă cu 40-50 de ani, când, pe lângă statutul de fotbaliști la Știința Bacău, îl aveau și pe cel de studenți (care la Educație Fizică și Sport, care la Istorie, care la Geografie sau chiar Matematică), oamenii noștri au luat loc în aula Universității. Ca și atunci, majoritatea au bătut cale lungă, venind de prin toate colțurile țării: de la Târgu-Jiu și Vaslui, de la Galați și Târgoviste, de la Brașov și Turnu-Severin.

Și tot ca mai ieri, s-au ridicat în picioare, răspunzând la apel: Margasoiu, Stroe, Boiangiu, Mihalache, Diceanu, Neagu, Sdrobiș, Țuțuianu, Săvulea, Bălan, Codreanu, Ungureanu, Bâlc, Ciocoiu, Hermeziu, Marici, Mară și Neșteanu. Alături de ei s-au aflat doi dintre conducătorii echipei de atunci, președintele Costinescu si profesorul Șaradici, dar și căpitanul lui Dinamo Bacău, Nicolae Vătafu. Nu au fost uitați nici cei dispăruți, în memoria lor ținându-se un moment de reculegere. Legătura cu prezentul au făcut-o, în calitate de amfitrioni, rectorul Universității „Vasile Alecsandri”, Carol Schnakovszky și directorul CS Știința, Florin Grapă. „Dumneavoastră ați făcut sport cu sufletul. Din păcate, astăzi, totul e pe bani”, a subliniat Florin Grapă.

„Sunt foarte impresionat de întâlnirea dumneavoastră. Să știți că în adolescență, am jucat și eu într-un meci de C, la Mureșul Toplița, dar l-am jucat doar pentru faptul ca juniorul titular lipsea de la teren în acea zi”, a mărturisit rectorul Schnakovszky.

„Știința a fost un copil teribil al fotbalului băcăuan, care a pornit-o în 1965 de jos, din Onoare și a ajuns până în Divizia B, fiind la un pas de promovarea în A în 1974, anul dinantea mutării echipei la Onești. Vreau să mai precizez că toate promovările au fost reușite de pe primul loc și că tot acest parcurs a fost realizat cu un lot alcătuit în întregime din studenți”, a punctat Corneliu Costinescu.

„Noi am făcut și școală, și fotbal”, a subliniat Margasoiu, în timp ce Stroe a amintit că, „pentru noi toți, care ne-am realizat profesional și datorită fotbalului, Știința a fost un club de suflet”. Foștii jucatori ai Științei și-au amintit apoi și de barajul de promovare în B într-o grupă cu Metalul Plopeni, Metalul Târgoviște si UMU Medgidia, și de primele de victorie, uneori în valoare de numai…zece lei, și de escapadele în căminul studențesc al fetelor, și de confruntșrile cu concitadina Dinamo/ Sport Club Bacău, fie ele amicale deloc…amicale, în care legendarul Aristică Ghiță îl fugărea pe Ion Mihalache, fie ele oficiale, cum a fost „dubla” de B din 1974-’75.

Poveștile au continuat pe toată durata după-amiezei de sâmbătă, pe care foștii componenți ai Științei și-au petrecut-o la un pahar cu vorbă (și nu doar de vorbă) la restaurantul complexului EMD. Lui Ciocoiu, Țuțuianu și Bâlc li s-au alăturat, în calitate de gazdă primitoare fostul preșdintele de onoare al FCM Bacău, Sergiu Sechelariu, dar și fostul atacant băcăuan, Daniel Scânteie, care a împlinit chiar sâmbătă vârsta de 49 de ani.

„A fost o atmosferă minunată, pentru care vreau să mulțumesc celor de la EMD și în mod personal domnului Sergiu Sechelariu”, a declarat Corneliu Costinescu, care a adăugat, zâmbind: „Stând la povești, am putut afla mai multe dintre isprăvile pe care le făceau în timpul liber, evident, fără știrea mea, foștii mei jucători de la Știința. La anul, când ne vom întâlni din nou, sper să aflu și mai multe. Iar peste alți doi ani, trebuie să mă țin tare deoarece am programat o altă întâlnire de suflet: cea cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înființarea lui Dinamo Bacău”.

Privind spre viitor, fotbalul băcăuan continuă să-și retrăiască trecutul.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"