29 martie 2024
Actualitate„Sărbătoarea plantelor medicinale și aromatice”

„Sărbătoarea plantelor medicinale și aromatice”

Peste 100 de participanţi au fost înregistraţi la „Sărbătoarea plantelor medicinale și aromatice”, eveniment organizat, zilele trecute, la Secuieni – Neamţ, de către Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă din localitate, împreună cu „Farmacia Naturii” Bacău.

Manifestarea a avut ca principal scop sublinierea importanţei pe care ar trebui să o aibă cunoaşterea, dar mai ales cultivarea plantelor medicinale şi aromatice, atât de răspândite, dar din păcate, prea puţin utilizate în toată ţara. „Dorinţa mea este ca această zi să-şi atingă scopul şi, în plus, să-şi merite titlul de «Sărbătoare a plantelor medicinale şi aromatice», astfel încât să fie un câştig profesional pentru noi, toţi“, a declarat dr.ing. Elena Trotuş, directorul SCDA Secuieni.

Pe parcursul întregului eveniment, s-a vorbit mult despre plantele medicinale şi aromatice, în special despre virtuţile de necontestat ale acestora, aminitindu-se, însă, şi despre rezultatele obţinute, precum şi activităţile preconizate a se realiza într-un proiect derulat de cei doi parteneri, în perioada 2015-2018 – ADER 2.4.1., proiect care urmăreşte introducerea în cultură a unor noi specii de astfel de plante.



Mai reţinem şi intervenţia dr. bilog CS I Elvira Gille, directorul Centrului de Cercetări Biologice „Stejarul”- Piatra Neamț, care a expus, pe scurt, detalii despre câteva plante medicinale folosite cu succes în trecut de populaţia ţării, dar care, din raţiuni necunoscute, au fost date uitării: mătăciunea, armurariul, coriandrul şi siminichia. Finalul i-a aparţinut Iuliei Barbu, deţinătoarea cunoscutului brand „Farmacia Naturii” care, cu aceastp ocazie, a lansat cea de-a doua carte din cariera sa de până acum – „Sănătos şi fericit”, publicată la Editura Babel, 2017.

Cartea, apărută la îndemnul multora care s-au vindecat prin folosirea remediilor din natură, conţine numeroase învăţăminte uşor de aplicat şi care pot contribui la menţinerea stării de sănătate. „Un instrument de muncă în fitoterapie”, cartea se doreşte a fi şi un îndemn pentru „utilizarea plantelor în prevenirea şi tratarea unor boli, atât de către medici, pentru întregirea trusei lor medicale, cât şi de oamenii bolnavi sau sănătoşi în drumul căutării şi păstrării sănătăţii”. Inedit este şi faptul că lucrarea conţine, înaintea prefaţei, un gând aşternut de Pompiliu Barbu, fiul autoarei, student la Medicină, „o personalitate din viitor”. „Darul suprem este viaţa, existenţa în sine, faptul de a fi. Însă, nu ne putem bucura pe deplin şi nu putem înţelege grandoarea acestui dar, până nu devenim conştienţi cu adevărat şi nu experimentăm ce înseamnă în mod fundamental această existenţă a noastră”.

„Am scris această carte pentru a o lăsa moştenire familiilor dvs. Tot ce este în ea a fost testat timp de 20 de ani. Nu sunt doar leacuri din popor, ci leacuri ale unor mari oameni de ştiinţă, probate cu succes. Doar că trebuie citită. Consider că, în toată cartea mea, este un „fir roşu»: nu poţi să fii sănătos dacă nu te linişteşti şi dacă nu stai la umbra Celui Atotputernic”
– Iuliana Barbu – „Farmacia Naturii”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri